Info utile

În cazul în care există doi sau mai mulți proprietari ai unei locuințe, cine încasează despăgubirea în caz de daună?

Despăgubirea cuvenita poate fi acordată integral unui coproprietar dacă ceilalți coproprietari își exprimă în scris acordul cu privire la această modalitate de plată sau aceasta se va face tuturor coproprietarilor, proporțional cu cota lor parte din dreptul de proprietate.

 

În cât timp pot aviza o daună suferită în urma producerii unui eveniment asigurat?

Potrivit Legii 260/2008, sunteți obligat să înștiințați societatea de asigurări privind daunele produse locuinței asigurate în cel mai scurt timp, nu mai mult de 60 de zile de la data producerii dezastrului natural.

 

Din momentul deschiderii dosarului de daună, în cât timp voi fi despăgubit?

PAID România face plata despăgubirilor cuvenite în termen de maximum 5 zile de la primirea dosarului de daună de la asiguratorul care a încheiat polița și care a întocmit dosarul de daună.

Asiguratorul care a încheiat polița PAD va deschide dosarul de daună în urma înștiințării scrise sau telefonice făcute de către beneficiar în urma producerii unor daune ca urmare a unui dezastru natural. În termen de maximum 5 zile de la înștiințare, un reprezentant al asigurătorului se va prezenta la locul producerii evenimentului pentru a constata daunele, ocazie cu care se încheie un Proces Verbal de constatare, semnat de reprezentantul asiguratorului și de asigurat/reprezentant asigurat.

Următoarea etapă reprezintă instrumentarea dosarului: culegerea de documente doveditoare ale dreptului de proprietate, documente de confirmare ale evenimentului de către autoritățile competente, orice alte documente/declarații solicitate pentru a stabili dreptul și cuantumul despăgubirii. După centralizarea tuturor acestor documente asigurătorul va transmite către PAID dosarul de daună în scopul decontării.

 

Cine mă despăgubește în cazul în care locuința asigurată suferă daune cauzate de un eveniment?

Plata despăgubirilor cuvenite se face direct de către PAID România, în baza documentelor/dosarului de daună întocmit de asiguratorul care a eliberat polița PAD.

 

Cum deosebesc polița obligatorie – PAD de alte produse facultative?

Polița PAD este singurul produs destinat asigurării locuințelor împotriva dezastrelor naturale.
PAID România este singura societate de asigurări din România care oferă acest produs.
Polița PAD are o serie de caracteristici specifice:
–    Prezența logo-ului PAID România, alături de denumirea PAD, în colțul din stânga sus al poliței;
–    Seria poliței PAD va începe întotdeauna cu RA urmată de un număr format din 11 cifre.
Puteți verifica cea mai recentă versiune aici Model poliță PAD.

 

Pot fi amendat dacă nu îmi asigur locuința împotriva dezastrelor naturale?

Nerespectarea de către proprietari (persoanele fizice sau juridice) a obligației de asigurare a locuințelor împotriva dezastrelor naturale se poate sancționa cu amendă de la 100 la 500 lei de către primăriile pe raza cărora se află locuința în cauză.

 

Pot încheia o asigurare facultativă pentru o locuință dacă nu am încheiat o polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale?

Nu. Societățile de asigurare-reasigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă nu vă pot încheia o asigurare facultativă pentru o locuință care nu are deja o asigurare valabilă împotriva dezastrelor naturale.